Noi nu sunten dusmani Si nu vom fi vreodată chiar daca am divorțat!
A fost o perioada in care a trebuit sa îmi caut chirie pentru mine si copil. El a fost acolo, a mers , a vorbit, a cărat bagaje, a reparat o priza, o usa, etc.
,, Si dansul cine este?” A intrebat proprietarul.
,, Tatăl copilului meu ” am raspuns.
,, Wow. Si cum ati reusit sa rămâneți in relații bune?”
,, ne iubim”, i-am raspuns amuzată si am cautat sa îmi vad de drum.
Ce sa-i fi spus? Oare ar fi inteles din moment ce a intrebat asta?
Am mai auzit chestii de genul ca daca doi oameni rămân in relații bune după despărțire ori nu s-au iubit niciodată, ori încă se iubesc altfel ar trebui sa fie dusmani pe viața ca doar de asta si-au luat valizele si au plecat.
Fals. Cel putin in ceea ce ma priveste. Cred ca l-am iubit daca am facut un copil cu el, daca i-am acceptat multe, daca a reusit sa îmi aducă lacrimi pe obraji. L-am iubit, cu siguranta. In felul meu. Mult sau putin.
Încă ne iubim? Da! Dar nu in felul in care se interpretează. Il suport mai mult acum decat in ultimul an de căsnicie( cu nervii de rigoare ocazional ), l-as ajuta oricand ar avea nevoie, As vrea sa trăiască ani multi, ii doresc doar binele. Si astea sunt reciproce! De ce? Nu, nu ca ne iubim noi, ci pentru ca ne iubim copilul! Asta nu este un motiv suficient ca sa ne întâlnim si sa bem cafeaua împreună? Sa ne sunam si sa îmi povestească de cate o gagica in timp ce eu ma laud cu burtica mea? Suntem prieteni, dar mai ales suntem părinții un copil, care ar fi nefericit daca noi am fi continuat relația in scandaluri. Pentru ca da, ne-am aruncat vorbe si oale si tigai, farfurii si pahare în cap mult timp. Pana atunci când am inteles amândoi anumite lucruri, primordiale pentru copilul nostru:
Un copil are nevoie de liniste nu de scandaluri între părinți. Nu e vina lui ca mami si tati nu se pot împăca la cinci minute asa cum se împacă copiii după ce se ceartă pe jucării.
Cei mai buni prieteni ai copilului trebuie sa fie părinții. Mereu.
Nu exista doar mama sau doar tata. L-am făcut împreună, suntem in viața amândoi, atunci copilul merge la amândoi si nu avem nevoie de o lege si un program care sa ne spună când trebuie sa-i vina copilului dor de mami sau de tati.
Stim ca nu suntem cei mai buni părinți de pe pământ si am renuntat sa ne mai acuzam unul pe celalalt despre lucruri neimportante. Il lăsăm pe copil sa decidă asta, pana acum mami si tati ocupă acelasi loc in inima lui chiar daca in fapt s-au despărțit.
Am inteles multe lucruri. Si nu , Nu a fost usor. Nici acum nu este. Ne mai certam si ne mai contrazicem. Nu suntem mereu de acord in ceea ce il priveste pe copil. Cumva il educam diferit, are acum practic doua familii, insa noi doi clar nu suntem dusmani si nu vom fi vreodată. Am stiut de la inceput ca nu o sa permit nimănui sa rupă legătură dintre mine si tatal copilului meu pentru ca asta ar însemna ca un copil sa sufere din cauza a doi adulți imaturi.
Deci, Nu, Tatăl copilului tau nu trebuie sa iti fie dusman decat in situații in care chiar nu exista alta varianta.
Ps: eu stiu ce inseamna ca părinții sa fie dusmani si îmi place sa vad cum ,, părinții copilului meu pot fi si  prieteni”

Divortati, dar prieteni

14 gânduri despre „Divortati, dar prieteni

Lasă un răspuns pentru Nymphtetamine Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: