nu mai avem timp
www.desprecopii.com

Ce știm noi despre visurile și idealurile celorlalți? Nimic și, în cele mai fericite cazuri, aproape nimic. De ce ne-ar interesa visurile și idealurile celorlalți, când noi de abia avem timp de visurile noastre? Poate că tocmai din cauza acestei acute senzații de fugit ireparabile tempus, tăvălim in noroiul invidiei visele și idealurile celorlalți. Este doar o scuză, căci la autexonerări ne pricepem de minune.
Stai puțin, ia te uită și la ăsta! Un paznic de noapte cu harfe filosofico-existențialiste. Ia să-l punem noi la zid! Păi nu trebuie să-i comunicăm ”noi” care este locul care i se cuvine? Trebuie să fim vigilenți, altfel oamenii mărunți ajung să se creadă zei.Ia te uită, o pensionară care ne tot potopește cu selfiuri. Oare nu i-a spus nimeni că ridurile nu se mai poartă? Unde-i butonul de dislike?
Nu mai avem timp de visuri și idealuri, dar nici nu le putem lăsa pe ale celorlalți să naufragieze. Ce să facem noi cu un pluton de Robinson Crusoe eșuați te miri pe unde care ne vor cere ajutorul? Sau poate că ne vom simți singuri atunci când nu vom mai avea pe cine să stigmtizăm? Dar nu, nu și iarăși nu! Nu avem timp să ne adresăm întrebări, căci toate interogatoriile noastre le așternem pe umerii celorlalți.
Nu avem de ales, atâta vreme cât neavând timp sa trăim două povești alegem să le trăim pe ale celorlalți. Da, nu mai avem timp!( Cristian Carpenaru)

Nu mai avem timp
Etichetat pe:            

5 gânduri despre „Nu mai avem timp

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: